1. DEFINIȚII

CONȚINUTUL are urmatoarea definiție:

  • toate informațiile de pe SITE care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin intermediul SITE-ului;
  • conținutul oricarui e-mail trimis UTILIZATORILOR sau CLIENȚILOR săi prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;
  • orice informație comunicată prin orice mijloc de către un angajat sau colaborator autorizat UTILIZATORULUI sau CLIENTULUI, conform informațiilor de contactare, specificate sau nu de către acesta;
  • informații legate de produsele, serviciile, promoțiile, concursurile și/sau tarifele practicate într-o anumită perioadă

SERVICIU – Serviciul de comerț electronic condus exclusiv pe porțiunile public disponibile ale SITE-ului, în sensul acordarii posibilității CLIENTULUI să vizualizeze și să achiziționeze produse folosind mijloace de comunicare la distanță.
CLIENT – Persoana care are sau obține acces la CONȚINUT și SERVICIU prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic) sau în baza unui acord separat de utilizare între COLIBRI-DIET și aceasta
COMANDA – Un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între COLIBRI-DIET, în calitate de vânzător și Client, în calitate de cumpărător, prin intermediul căruia Clientul transmite către COLIBRI-DIET, prin intermediul Site-ului, intenția sa de a achiziționa bunuri specifice pe SITE.
DOCUMENT – Prezentul contract la distanță ce reglementeaza raporturile între profesionistul COLIBRI-DIET și Clientul, în calitate de consumator, denumit Termeni si Condiții. Pentru evitarea oricărui dubiu, prezentul document nu se aplică raporturilor între profesioniști (B2B), în această ipoteza fiind aplicabile dispozițiile Codului Civil în materie de raporturi între profesioniști.
CONTRACT la distanță – Conform definiției cuprinse în OUG 34/4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative art. 2 punctul 7, astfel cum aceasta a transpus Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor: orice contract încheiat între profesionist și consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat, fără prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul.
Pentru claritate, contractul la distanță încheiat între COLIBRI-DIET și Client, în calitatea sa de consumator, este prezentul Document.
DATE CU CARACTER PERSONAL – Orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); în principiu, reprezintă date personale: numele și prenumele persoanei, adresa de email, numărul de telefon, date bancare

  1. DISPOZITII GENERALE
    2.1. Prezentul document stabilește termenii și condițiile de utilizare a Site-ului de către Client, în cazul în care acesta nu dispune de un alt acord de utilizare valid, încheiat între COLIBRI-DIET și acesta.
    2.2. Prezentului document îi sunt incorporate și fac parte integrantă din acesta următoarele:

-POLITICA COOKIES

Prezenta politică te informează cu privire la cookie-urile implementate pe website-ul www.colibri-diet.com.  De fiecare dată când vizitezi site-ul www.colibri-diet.com sau interacționezi cu acesta vom colecta automat următoarele categorii de date cu caracter personal: adresa IP, browser-ul pe care îl folosești, versiunea browserului și sistemul de operare. Vei putea opta ce categorii de cookie-uri să ruleze la momentul navigării tale pe site atunci când ne vizitezi pentru prima dată site-ul de pe un anumit browser. În acest sens, pe ecran va aparea un widget de cookie-uri, ce iți va permite selectarea acestora, dupa preferință. Cookie-urile noastre nu rețin date cu caracter personal de tipul numelui sau prenumelui, adresei de e-mail sau detaliilor bancare. Această politică se completează cu „Politica de Confidențialitate”, disponibilă pe site-ul www.colibri-diet.com (denumit în cele ce urmează „Site-ul”), cu privire la protecția datelor personale, respectiv cu „Politica de abonare la newsletter”

Cookie-urile îndeplinesc mai multe roluri în scopul de a face experiența navigării pe internet rapidă și interactivă. Spre exemplu, acestea sunt folosite pentru a memora preferințele navigării pe site-ul vizitat, pentru a furniza un conținut conform preferințelor tale și pentru a te ajuta cu privire la navigarea paginilor. Refuzarea sau dezactivarea Cookie-urilor nu înseamnă că nu vei mai primi comunicări comerciale în online, ci doar că aceastea nu vor mai putea ține cont de preferințele și interesele tale, evidențiate prin comportamentul de navigare.

Cookie-urile acceptate de utilizatorii site-ului www.colibri-diet.com sunt folosite pentru mai multe scopuri, printre care: • funcționarea optimă a platformei noastre online; • monitorizarea performanței site-ului; • înregistrarea numărului de utilizatori simultani; • analizarea vizitatorilor și comportamentului acestora; • analizarea furnizorilor de publicitate.

Cookie-urile în sine nu solicită date cu caracter personal pentru a putea fi utilizate de către Operator în nume propriu și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale prelucrate prin utilizarea Cookie-urilor pot fi colectate doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator. Astfel, datele sunt criptate într-un mod care face imposibil accesul persoanelor neautorizate la ele.

Deoarece protecția identității este foarte valoroasă și reprezintă dreptul fiecărui utilizator de internet, este indicat să se știe ce eventuale probleme pot crea Cookie-urile. Pentru că prin intermediul lor se transmit, în mod constant, în ambele sensuri informații între browser și website, dacă un atacator sau persoană neautorizată intervine în parcursul de transmitere a datelor, informațiile conținute de Cookie pot fi interceptate. Alte atacuri bazate pe Cookie implică setări greșite ale Cookie-urilor pe servere. Dacă un website nu solicită browserului să folosească doar canale criptate, atacatorii pot folosi această vulnerabilitate pentru a induce în eroare browserele în a trimite informații prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizează apoi informațiile în scopuri de a accesa neautorizat 10 anumite Site-uri. Este foarte important să fii atent în alegerea metodei celei mai potrivite de protecție a informațiilor personale.


-PROTECȚIA DATELOR GDPR
Orice alte condiții de livrare, returnare produse/alte aspecte ce țin de contractul la distanta publicate separat pe Site sunt incorporate și fac, de asemenea, parte integrantă din Document.
2.3. Clientul se obligă să monitorizeze permanent termenii și condițiile care pot fi actualizate, modificate si completate. În cazul unor neînțelegeri, se aplică Termenii și Condițiile valabile la momentul plasării și confirmării comenzii în scris de către Colibri-Diet.
2.4. Site-ul poate fi accesat în mod gratuit de către orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani și care este interesată de produsele pe care le oferă COLIBRI-DIET
2.5. COLIBRI-DIET nu își asumă răspunderea pentru eventuale erori de afișare apărute pe site, precum nici pentru elemente de grafică afișate pe site ce se dovedesc a fi eronate sau nu pot fi vizualizate.
2.6. COLIBRI-DIET nu își asumă răspunderea pentru suspendarea sau întreruperea funcționarii site-ului.
2.7. Clientul este singurul responsabil pentru toate activitățile care decurg din folosirea site-ului și răspunde pentru orice daune materiale, intelectuale sau electronice sau de orice altă natură produse site-ului sau conținutului COLIBRI-DIET, în conformitate cu legislația Republicii Moldova în vigoare.
2.8. Clientul poate trimite orice obiecții/propuneri în cazul în care nu este de acord și/sau nu acceptă prezentul Document în integralitate, prin trimiterea unui e-mail pe adresa [email protected].
2.9.Acest site este adresat clienților persoane fizice care au cel puțin 18 ani și persoanelor juridice cărora nu le-a fost interzis accesul de către COLIBRI-DIET, indiferent de motivul suspendării sau al înlăturării. Devenind client, persoana declara faptul ca întrunește condițiile menționate mai sus.

  1. CONȚINUT
    3.1. Conținutul, astfel cum este definit în preambul, incluzând dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentate pe Site, este proprietatea exclusivă a Colibri-Diet și, după caz, a colaboratorilor săi, acestora fiindu-le rezervate toate drepturile de proprietate intelectuală obținute în acest sens în mod direct sau indirect, indiferent de natura lor (drepturi de autor și drepturi conexe sau drepturi de proprietate industrială).
    3.2. Clientului nu ii este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terțe părți, modificarea și/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricărui conținut în orice alt context decât cel original intenționat de COLIBRI-DIET, includerea oricărui conținut în afara site-ului COLIBRI-DIET, îndepărtarea insemnelor care semnifică dreptul de autor al COLIBRI-DIET asupra conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea conținutului, decât cu acordul expres al COLIBRI-DIET.
    3.3. Denumirea „COLIBRI-DIET”, logo-urile și simbolurile asociate ei, precum și combinații ale acestora cu orice cuvânt, simbol grafic sau sub orice altă formă, folosite în Site, sunt mărci înregistrate și sunt proprietatea exclusivă COLIBRI-DIET. Ele nu pot fi în nici un mod utilizate de terți fără acordul prealabil scris al COLIBRI-DIET.
    3.4. Este interzisă orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decat cele permise expres prin Document sau de acordul de utilizare care il insoțește, în cazul în care acesta există.
    3.5. Societatea își rezervă dreptul de a afișa produse doar cu titlu de prezentare, fără obligația de a corespunde cu produsele comercializate. Totalitatea imaginilor și textelor de pe www.COLIBRI-DIET.com sunt cu titlu exemplificativ. În acest sens produsele livrate în comandă pot fi diferite de cele prezentate online (copertă, ambalaj, culoare, aspect, accesorii, format etc.). De asemenea, Societatea va putea modifica oricând detaliile disponibile online privind produsele oferite spre vânzare. Imaginile și descrierile produselor pot conține erori sau pot fi diferite de realitate, COLIBRI-DIET nefiind răspunzător pentru astfel de situații, dar va încerca să le rezolve cât mai curând de la semnalarea acestora.
    3.6. Pe site vor fi afișate prețurile produselor prezentate. Prețurile de pe www.COLIBRI-DIET.com includ TVA, dar nu includ alte cheltuieli aferente procedurii de efectuare a plăților prin platformele disponibile, daca nu se specifică altfel în mod special pe site.
  2. LIMITAREA DREPTULUI DE ACCESARE A SITE-ULUI
    4.1. COLIBRI-DIET își rezervă dreptul de a limita accesul oricărui vizitator la site (spre exemplu, fără ca urmatoarea enumerare să aibă însă caracter limitativ, în situatia în care constată încalcarea de către vizitatori a Termenilor si Condițiilor de utilizare a site-ului, în situația în care apar probleme de natura tehnică sau de securitate etc.).
    4.2. COLIBRI-DIET poate, de asemenea, restricționa dreptul vizitatorilor site-ului în cazul în care conținutul secțiunii pentru contact este completat/alte canale de comunicare interne sau publice conțin date ilegale, defaimatoare, ofensatore, amenințătoare, abuzive, vulgare, obscene, afecteaza intimitatea altei persoane, îndeamna la ura rasială, etnică sau este în alt mod ofensator, intimidant.
  3. POLITICA DE VâNZARE ONLINE
    5.1. Accesul la Serviciu este permis oricărui client care viziteaza site-ul sau înregistreaza o comanda pe Site-ul www.COLIBRI-DIET.com, cu ajutorul coșului de cumpărături. Pentru a i se permite accesul la serviciu, clientul va trebui să accepte prevederile documentului.
    5.2. Plasarea unei comenzi nu este condiționată de crearea unui cont de client.
  4. PRODUSE
    6.1. COLIBRI-DIET poate publica pe site informații despre produsele din portofoliu propriu și/sau promoții, concursuri ori campanii practicate de către acesta, într-o anumită perioada și în limita stocului disponibil.
    6.2. Toate tarifele aferente produselor sau serviciilor prezentate pe site sunt exprimate în euro și includ TVA.
    6.3. Facturarea produselor achiziționate se face exclusiv în euro folosind informațiile furnizate de client în formularul transmis odata cu comanda. Societatea nu răspunde de corectitudinea informațiilor furnizate de Client pentru factura sau pentru trimiterea comenzii, Clientul înțelegând și acceptând faptul ca COLIBRI-DIET se raporteaza exclusiv la informațiile furnizate voluntar.
    6.4. În cazul plăților online cu cardul, Societatea nu este/nu poate fi făcută responsabilă pentru niciun alt cost suplimentar suportat de client, incluzând dar nelimitându-se la comisioane de conversie valutară aplicate de către banca emitentă a cardului acestuia, în cazul în care monedă de emitere a acestuia diferă de euro. Responsabilitatea pentru această acțiune o poartă numai Clientul.
    6.5. În cazul puțin probabil în care Societatea nu va putea onora o parte din produse, acesta va notifica pe canalele agreate clientul, punându-i acestuia la dispoziție eventualele opțiuni disponibile
    6.6. Societatea poate modifica oricând prețuri, oferte, cantitați conform criteriilor interne (stocuri de materii prime, disponibilitate stoc etc.) cu respectarea comenzilor/contractelor deja plasate. Societatea nu poate fi obligată să păstreze un anume preț cu excepția comenzilor plasate.
    6.7. Produsele distribuite pe www.COLIBRI-DIET.com sunt listate în mai multe baze de date. Din acest motiv în eventualitatea unor erori sau latente în actualizarea bazei de date, unele produse care sunt listate ca fiind în stoc, pot fi de fapt indisponibile. În acest caz, clientul va fi contactat de îndată ce acest aspect a fost semnalat.
    6.8. Produsele distribuite pe www.COLIBRI-DIET.com și marcate cu simbolul ‘*’ în titlu nu li se va aplica nicio reducere folosind cupoanele promoționale.
  5. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI LA DISTANȚĂ
    7.1. Contractul la distanțăeste considerat încheiat între părți (COLIBRI-DIET, în calitate de vânzător și Client, în calitate de consumator) atunci când comanda plasată de către client este confirmată electronic de către COLIBRI-DIET, în conformitate cu cerințele legale. Mai mult, înainte de a valida comanda clientului și înainte de a trimite produsele, Societatea are dreptul să contacteze clientul, prin orice mijloc disponibil/agreat de părți, pentru a obține confirmarea personală de către client a comenzii ori a datelor sale de identificare. Clientul înțelege și acceptă faptul ca Societatea nu poate fi forțat să valideze/livreze produse către persoane care nu au confirmat datele de livrare și identificare. În același timp, în măsura în care Societatea nu va apela la verificarea identității, Clientul înțelege ca este pe deplin responsabil pentru corectitudinea datelor furnizate, iar COLIBRI-DIET nu este răspunzător pentru datele completate incorect de Client în situația în care produsele nu vor ajunge la aceștia. Parțile agreează expres faptul că o anumită poate fi retrimisă doar în măsura în care greșelile apar în cadrul domeniilor din adresele de e-mail (ex. @gmil/corect fiind gmail; @yahio/corect fiind @yahoo etc.), nu în textul menționat în fața domeniului. Într-o asemenea situație, Clientul trebuie să înștiințeze Societatea la adresa de e-mail: [email protected] contravaloarea produselor fiind returnată în același cont din care a fost efectuată plata.
    7.2. Prin finalizarea comenzii, Clientul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare sunt corecte, complete și adevărate la data plasării comenzii, denumită în cadrul acestui document și comanda emisă.
    7.3. Ca regulă, cupoanele de reducere sau bonurile valorice se aplică o singură data la comanda cumulată
    7.4. La orice comandă plasată clientul este obligat sa parcurgă în integralitate prezentul Document, neputându-se prevala de necunoașterea clauzelor contractuale aplicabile relației dintre părți în eventualitatea unor neînțelegeri apărute ulterior încheierii contractului la distanță.
    7.5. Societatea va emite și transmite către client toate documentele necesare care să ateste achiziționarea produselor de către Client conform legislației în vigoare.
    7.6. Contractul este încheiat pe durata determinată. Acesta va fi considerat ca fiind încetat în momentul în care parțile își vor fi executat obligațiile reciproce în termenele și condițiile stabilite prin prezentul document.
    7.7. În cazul în care există diferențe între numărul de produse comandat și cel primit sau conținutul comenzii, clientul are obligația de a notifica COLIBRI-DIET în termen de 24 de ore de la recepția coletului, telefonic sau prin e-mail la adresa [email protected] cu detaliile aferente (foto, explicații etc).
  6. ANULAREA COMENZII DE CATRE COLIBRI-DIET
    8.1. COLIBRI-DIET își rezervă dreptul de a anula comanda în situația în care aceasta nu poate fi onorată din diverse motive (de exemplu, dar nelimitându-se la existența unor defecte, indisponibilitate etc.).
    8.2. Comanda va fi anulată parțial sau total de către Societate cu anunțarea în prealabil a clientului prin telefon sau e-mail. Contravaloarea produselor nelivrate va fi returnată în același cont din care a fost efectuată plata. În asemenea cazuri, sumele vor fi rambursate în maximum 15 zile lucrătoare.
  7. MODIFICAREA SAU ANULAREA COMENZII DE CĂTRE CLIENT
    9.1. Clientul nu poate solicita modificarea sau anularea unei comenzi.
  8. DENUNȚAREA UNILATERALĂ DE CĂTRE CLIENT
    10.1. Denunțarea unilaterală a comenzii se poate face de către client dacă Societatea întârzie livrarea peste termenul de 15 de zile calculat de la data încheierii contractului, cu excepția situațiilor de forță majoră, cu minimum 7 zile lucrătoare.
    10.2. Denunțarea unilaterală trebuie formulată în scris și expediată cu confirmare de primire, prin e-mail confirmat, mai devreme de momentul intrării în posesia produselor comandate.
    10.3. În acest caz, dacă plata s-a efectuat deja de către client, acestuia i se vor returna banii, în maximum 15 de zile din momentul primirii produselor neacceptate de către client, conform opțiunii de plată specificată în formularul de comandă.
    10.4. Având în vedere specificul activității Societății, Clientul înțelege ca acesta nu poate beneficia de dreptul de retragere conform dispozițiilor O.U.G. 34/2014, ținând cont ca întregul conținut digital care nu este livrat pe un suport material.
  9. DENUNȚAREA UNILATERALĂ DE CĂTRE SOCIETATE
    11.1.Societatea va putea denunța unilateral și va anula automat comanda efectuată de catre Client, chiar și fără notificare prealabilă adresată clientului, în urmatoarele cazuri:
    a. plata nu se efectuează de către Client. În acest caz comanda va fi considerată anulată și nu va mai fi onorată. Societatea va avea dreptul de a solicita plata de despăgubiri și/sau va putea refuza onorarea altor solicitări de comenzi ale clientului respectiv
    b. Clientul a plasat mai mult de doua comenzi, ulterior anulate de către acesta.
  10. LIVRAREA COMENZILOR CE CONȚIN TITLURI CU PRECOMANDA
    12.1. Oferta COLIBRI-DIET poate conține, la un anumit punct, titluri ce sunt disponibile cu precomanda. Aceste titluri sunt în curs de apariție. Clienții sunt de acord ca astfel de programe vor deveni accesibile și vor fi trimise doar ulterior datei de lansare.
  11. PLATA
    13.1. Plata produsului comandat se poate efectua prin urmatoarele modalități:
    a) online cu cardul, în condiții de siguranță deplină, în momentul formulării comenzii. Cardurile acceptate la plată sunt cele emise sub siglele VISA, AMERICAN EXPRESS si MASTERCARD. Procesatorul de plăți în acest caz este Stripe.
    b) plata prin PayPal.
    13.2. Societatea nu solicită și nici nu stochează date referitoare la cardul sau contului bancar al clientului.
    13.3. Factura fiscală aferentă unei comenzi va fi trimisă odată cu comanda clientului la adresa de e-mail indicată de acesta.
  12. LIVRAREA PRODUSELOR
    14.1. Livrarea produselor achiziționate de pe site-ul COLIBRI-DIET se realizează exclusiv electronic, în format digital.
    14.2. Termenul de livrare nu va depăși termenul de 15 zile calculat de la încheierea contractului. În cazul puțin probabil în care intervin probleme și va fi depașit acest termen legal de vânzare, va informa Clientul cu privire la noul termen de livrare care nu va putea depăși 15 de zile de la momentul la care ar fi trebuit efectuată livrarea în limitele legale. O nouă amânare a termenului de livrare va putea opera doar cu acordul scris al Clientului, în caz contrar Societatea fiind nevoită să anuleze comanda și să restituie eventualele sume achitate în avans
    14.3. Comenzile înregistrate de luni până vineri, dupa ora 18:00, cât și Sâmbătă sau Duminică vor fi expediate pe e-mail luni.
  13. GARANȚII
    15.1.Având în vedere natura produselor distribuite de către COLIBRI-DIET, garanția se referă în fapt la starea inițială a produselor. Astfel la preluarea unei comenzi în eventualitatea unor erori de clientul trebuie să verifice și să semnaleze neconcordanțele observate. În urma constatării, produsul va fi înlocuit sau îi vor fi returnate sumele achitate dupa cum consideră societatea.
    15.2. Dată fiind natura produselor COLIBRI-DIET (ebooks), acestea nu se pot returna sub nici o condiție. Clientul are responsabilitatea de a verifica compatibilitatea formatelor electronice disponibile în format .pdf și să se asigure ca acestea pot fi deschise prin intermediul dispozitivelor sale. De asemenea, Clientul garantează că în ceea ce privește dispozitivul deținut, acesta permite deschiderea documentelor tip .pdf. Cerințele minime pentru dispozitivul sau sunt disponibile pe https://helpx.adobe.com/ro/acrobat/system-requirements.html. De asemenea, clientul trebuie să se asigure că are activa opțiunea de citire e-mail-uri în format HTML și, implicit, serverul de e-mail să suporte primirea e-mail-urilor în format HTML.
    15.3. Totodată, utilizatorul se asigură că deține un program ADOBE cu licența valabilă ce permite deschiderea documentelor primite.
  14. DREPTUL DE RETRAGERE
    16.1. Societatea va respecta prevederile Ordonanței de urgenta nr 34/4.06.2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță.
    16.2. Ținând cont de prevederile Ordonanței mai sus-menționate, Clientul înțelege și accepta faptul ca în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. m), materialele vândute de COLIBRI-DIET nu pot fi returnate.
  15. RECLAMAȚII
    17.1.În cazul oricăror probleme sau nemulțumiri, acestea pot fi semnalate de către Client prin e-mail, iar Societatea va remedia problema sau îl va contacta pe acesta.
  16. LIMITARE DE RESPONSABILITATE
    18.1.Societatea nu poate fi ținută responsabilă în niciun fel în fața niciunui Client care utilizează site-ul sau conținutul, altfel decât în limita articolelor ce constituie Termeni și Condiții.
    18.2.Societatea nu răspunde de conținutul, calitatea sau natura descrierilor. De asemenea, nu răspunde de conținutul site-urilor la care se ajunge prin link-uri.
  17. CONTACT
    19.1. Prin contactarea COLIBRI-DIET,Clientul înțelege că va fi contactat prin orice mijloc disponibil și prin raportare la informațiile de contact furnizate, incluzând și mijloacele electronice.
    19.2. În ceea ce privește contractele la distanță în derulare, Societatea poate contacta Clientul utilizând toate datele de contact oferite voluntar de către Client, temeiul legal al prelucrării datelor fiind, în această ipoteză, executarea contractului.
  18. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
    20.1. Depunem toate eforturile pentru a vă asigura că vă protejăm și respectăm confidențialitatea datelor dvs. cu caracter personal prin implementarea măsurilor necesare prevăzute de normele și reglementările în vigoare privind protecția datelor, inclusiv Regulamentul general (UE) 2016/679 privind protecția datelor (“GDPR”).
    20.2. Pentru mai multe aspect referitoare la drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal și stocarea acestora, vă rugăm să consultați pagina https://colibri-diet.com/privacy-policy/ (Politica de Confidențialitate).
    20.3. Pentru orice informații suplimentare, neclarități sau solicitări referitoare la datele cu caracter personal, ne puteți contacta telefonic la nr +37360103886 sau la adresa [email protected].
  19. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT
    21.1.Exceptând cazurile în care nu au prevazut în mod expres altfel, niciuna din parțile unui contract încheiat, care este încă în derulare, nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial, a oricăreia din obligațiile care îi incumbă în baza contractului,dacă neexecutarea obligației respective a fost cauzată de un eveniment de forță majoră.
    21.2.Partea sau reprezentantul legal al parții care invocă evenimentul mai sus menționat este obligat să aducă la cunoștință celeilalte, imediat și în mod complet, producerea acestuia și să ia orice măsuri care-i stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor respectivului eveniment.
    21.3.Partea sau reprezentantul legal al părții care invocă evenimentul mai sus menționat este exonerat de la această obligație numai în cazul în care evenimentul o împiedică să o ducă la bun sfârșit.
    21.4. Dacă în termen de 15 zile de la data producerii lui, respectivul eveniment nu încetează fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a acestui contract fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde celeilalte alte daune-interese.
    21.5. Partea care invocă evenimentul de forță majoră trebuie să facă dovada imposibilității executarii obligațiilor în termen de 30 zile de la data producerii evenimentului.
  20. LITIGII
    22.1.Prin folosirea/vizitarea/vizualizarea/etc. Site-ului și/sau al oricărui Conținut trimis Clientului prin accesare și/sau expediere prin orice mijloc (electronic, telefonic, etc), acesta se declara de acord cel puțin cu prevederile “Termeni și condiții” precum și cu orice alte politici/reguli publicate pe Site, aceastea fiind parte integrantă din prezentul Document.
    22.2.Contractul se consideră incheiat în Republica Moldova și este guvernat de dispozițiile legale aplicabile pe teritoriul Republicii Moldova. Orice dispută cu referire la prezentul document care ar putea să apară între client și Societate se va rezolva pe cale amiabilă. Dacă aceasta nu va fi posibilă, conflictul va fi soluționat de către instanță competența potrivit legii.
    22.3.Având în vedere dispozitiile Regulamentului (UE) nr. 524/2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE, Societatea oferă clientului posibilitatea de a opta pentru soluționarea pe cale extrajudiciară a eventualelor litigii, prin utilizarea platformei europene de soluționare online a litigiilor (platforma SOL), instrument digital creat de Comisia Europeană pentru a facilita soluționarea independența, imparțială, transparența, eficace, rapidă și echitabilă, pe cale extrajudiciară, a litigiilor care privesc obligațiile contractuale rezultate din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online dintre un consumator care își are reședința în Uniune și un comerciant stabilit în Uniune.
    22.4. Dacă oricare dintre clauzele de mai sus va fi găsită nulă sau nevalidă, indiferent de cauză, aceasta clauză nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze.
  21. Dispozitii finale
    23.1. Societatea își rezervă dreptul de a putea efectua orice modificari ale acestor prevederi, precum și orice modificari ale Site-ului/structurii acestuia/serviciului precum și orice Conținut fără notificare prealabilă a Clientului.
    23.2. În cazul în care există întrebări sau sugestii, vă rugam să ne adresați un e-mail la adresa din începutul documentului, iar solicitarea dumneavoastră va primi un raspuns în cel mai scurt timp